Pelerinaj, rugaciune si un sanctuar aparte

Facebook-ul mi-a “adus aminte” astazi ca acum doi ani, pe 6 octombrie, eram la sanctuarul marian de la Máriapócs (Ungaria). De fapt, am fost acolo si anul trecut, tot pe la inceputul toamnei. Si, chiar daca acelasi Facebook mi-a mai amintit, cu alte ocazii, de multe alte locuri si sanctuare vizitate, Máriapócs are pentru mine o semnificatie deosebita.

Ca orice pelerin, m-am rugat la toate locurile sfinte in care am ajuns. La unele chiar cu mai multa ravna decat la altele, pentru ca, vrei nu vrei, mintea nu se lasa pana nu ordoneaza totul pe categorii, in functie de importanta. Ca mintea, in general, greseste, e un lucru binecunoscut. Desi de obicei ma straduiesc sa nu cad in capcanele ei, aici tindeam sa-i accept categorisirea pentru ca, atunci cand in drumul tau ai o Czestochowa, o Roma, o Padova… Loreto, Assisi si alte asemenea… micul (prin comparatie) si izolatul sanctuar de la Máriapócs pare ca isi pierde din stralucire.

Máriapócs (2015)

Nimic mai fals insa. Recunosc ca experienta mea ca pelerin este inca foarte, foarte limitata. Pelerinajul din 2015 a fost, daca va amintiti, chiar primul pentru mine. Ca nivel spiritual, cel de anul trecut a fost superior, cu toate ca nu a fost la fel de asteptat si pregatit. Povestea sanctuarului de la Máriapócs le cuprinde insa pe amandoua, intr-o experienta unica, careia am inca impresia ca nu i-am deslusit toate semnificatiile.

Máriapócs (2016)

Am facut doua rugaciuni distincte, in cei doi ani, in biserica din Máriapócs. Lucruri concrete – clar si la obiect. Genul acela de rugaciuni in care efectiv ceri ajutor, pentru ca nu poti intrezari o rezolvare care sa stea, catusi de putin macar, in puterea ta. De obicei nu fac astfel de rugaciuni si ma bucura acest fapt, pentru ca asta inseamna ca nu ma gasesc prea des in vreo situatie in care sa fiu lipsita de optiuni. Aici insa circumstantele au facut sa fie nevoie. Iar daca prima data am pus pe seama coincidentei rezolvarea atat de rapida, a doua oara lucrurile au fost de o complexitate care excludea categoric orice urma de coincidenta. A fost, cumva, un raspuns parca matematic dat problemei mele: am primit exact ce am cerut, cat am cerut, in ce fel si in ce moment am cerut. Daca m-ar fi intrebat cineva inainte, as fi sustinut cu siguranta ca un asemenea lucru nu este posibil. Chiar si acum, dupa un an de zile, pot retrai cu aceeasi intensitate sentimentul de uimire si recunostinta pe care l-am incercat la intoarcerea din pelerinajul meu.

Máriapócs (2016): Altarul lateral cu icoana Sf. Fecioare

Máriapócs (2016)

Am speranta ca ma voi putea intoarce cat de curand la Máriapócs. Nici nu mi-a trecut prin gand, atunci cand am fost acolo, ca sanctuarul acesta va reinvia, atat de bine, memoria unor lectii de viata atat de importante, din care ar trebui sa ne amintim intotdeauna cateva lucruri esentiale. Ca rugaciunile ne sunt ascultate, mai ascultate decat credem, atunci cand le facem cu inima si nu cu mintea. Ca sanctuarele sunt, toate, locuri incarcate spiritual, intre care doar noi, oamenii, facem diferente. Ca nu avem pe nimeni mai apropiat si cu o putere mai mare de a ne ajuta decat Maria. Si, in sfarsit, ca pe Dumnezeu nu il intalnim acolo unde vrem, unde alegem sau unde credem noi, ci acolo unde vrea el. Poate chiar in biserica noastra parohiala, pana la care nu trebuie sa facem decat cativa pasi.

Advertisements

Panniers – a different kind

Since I don’t have a driving license, the majority of my shopping trips are done by bike. The klick-fix handlebar basket can carry a maximum of 5 kgs, so I needed alternative means of transporting large quantities of whatever I happen to buy during end of the week supply trips.

Fortunately, the rear rack of my city bicycle is quite capable of carrying heavy loads (25 kg). Consequently, panniers are the natural solution and I like them for the extended capacity and ease of use. However, having classical panniers on the bike at all times is just not possible (too much hassle getting them on and off everytime I have to park my bike outside during the day). So I ended up with a compromise solution, that, although not as elegant as a nice set of panniers, does the job and is readily available whenever the need arise.


The bags pictured above are usual medium reusable shopping bags, the kind you see in every supermarket. They have a story too 😄, I got them last year at the entrance of the Luxemburg Gardens in Paris, as some sort of publicity items. So, they remind me of wonderful Paris and I’ve used them since, with very little wear evidence. When not in use, they are carried in my purse, backpack or handlebar basket, taking up very little space. Convenient solution, isn’t it?


The idea is not original, I’ve read about it, for the first time, at Velouria’s site Lovely Bicycle. I have even used some grocery plastic bags myself, on occasion. Not at all fancy, but useful, which is what shopping by bike should be about. 

Are you a (real) cyclist?


Back on two wheels, after a year and a half break (last summer I was busy traveling throughout Europe, with no cycling involved, unfortunately). I’ve heard many stories of having to take things slowly after such a great pause, but I experienced few to almost none of the “predicted” inconvenients. Yes, it showed a little, the first couple of miles seemed a bit more rigid (bike and rider alike), but no pain, no strained muscle, none of the things that I feared would happen. Actually, to be honest, I’ve felt a bit almost like that day when I got back on a bicycle, in sunny August, in London, after more that twenty years since my last ride. Now, I’m back on the bike again, happy and glooming, looking forward to a very very mobile spring and summer. 

So… am I a cyclist, or what? For those of you not familiar with my guest posts on my good friends Mark, Eugene and Lia’s cycling blog (now temporarily closed 🙁): I very much refrain from calling myself a cyclist. I ride a bicycle everyday, ok, but I am only cycling for transportation and  leisure, and never, ever for sport. In Romanian, we have two separate words for each type of cycling, so delimitation is quite clear from the very beginning.  I have never ridden a road bike (but neither a cruiser, to be honest! 😄) and I absolutely feel at home, so to speak, on an upright Dutch style bicycle. My Anna, as some of you know, falls into this category, but I’m secretly longing after the beautiful Pashley Princess I used to ride in and around London a few years back. Occasionally, I take my son’s folding bike out for a spin – that’s an all black Dahon Vitesse D8, which I absolutely love.

In my opinion, riding a bicycle doesn’t turn one into a cyclist. But it bears the potential of developing this wonderful “addiction” and taking it to a whole new level: that level where Strava begins to count, where everyday clothes have absolutely no place on a bike, and where owning different bikes for different purposes makes perfect sense. This is where one cease to simply be a person riding a bike and turns into a real cyclist. I’m not there. I’m not even going to be there for a very long time. I am just a happy commuter on a wonderful green bicycle 😀 and that’s enough for now. 

Cu Domnul spre Golgota

Joi
și plânge vântu-n frunza de măslin cu umbra deasă
e așa de tristă-acuma noaptea asta dureroasă!
O povară făr’ de margini parcă-apasă toate cele
trist suspină râul Chedron, plâns înlăcrimat sub stele…
În grădină, sub cupole de măslin și palmier,
în genunchi, cu ochii-n lacrimi stă Isus privind la cer:
“Tată, dacă-i cu putință depărtează-Mi suferința
totuși nu cum vreau Eu fie, ci precum ai Tu voința”…

Și-n sudoarea cea de sânge rugăciunea I se curmă
ah, e greu păcatul lumii… căci cu mii de ani în urmă
și cu mii de ani ‘nainte, marea vină-a omenirii
cere-ntreagă-acuma prețul mare-al Jertfei ispășirii.
Lacrimi și sudori de sânge, multe se preling la vale
câte nu răscumpără-astăzi plânsul suferinței Sale!
Ucenicii dorm sărmanii, L-au uitat pe-nvățătorul
iar prin noapte, cu tâlharii, vine Iuda vânzătorul.

Vineri
zori de zi…și-aceia ce-I strigaseră “Osana”
Îl loveau acum cu pumnii la Caiafa și la Ana
Farisei, soldații, gloata, și din față și din spate
Îi cer moartea-n gura mare: “Răstignește-ni-L Pilate!”
Soare, arșiță…și Crucea se împlântă-adânc în umăr…
este greu păcatul lumii, făr’delegea fără număr.
Te cutremuri: tras de funii… lovituri… cu crucea-n spate
Dumnezeu ridică-osânda omenirii vinovate.

Miez de zi…Golgota geme azi sub cea mai grea povară
răcnet răgușit de ură – două cruci se ridicară.
Cuie, funii, scări și-ntr-una tot mai greu ciocanul pică –
între doi tâlhari pe culme, altă cruce se ridică.
La picioare ucenicul și cu mama plâng de jale,
undeva, legat de-o creangă, Iuda spânzură la vale…
cerul se îmbracă-n noapte, totul prinde să-nfioare
Pe Golgota, cu tâlharii, Dumnezeu pe cruce moare.

Sâmbătă
și norii-n fulger gem pe vârful Căpățânii
spre mormântul trist se-ndreaptă arhiereii și bătrânii…
Și pecețile pe piatră le aștern cu-ngrijorare
poate-acuma o să aibă, în sfârșit, o sărbătoare!
Ucenicii-n deznădejde plâng cu greu îndurerarea
mai amar ca toții însă-și plânge Petru lepădarea.
La Caiafa-n veselie și în cântec e Soborul
fericindu-se căci, iată, e-n mormânt “Răzvrătitorul”.

Este noapte încă…cerul e senin și plin de stele
Petru undeva mai plânge, amărât, cu lacrimi grele…
La mormânt glumesc soldații, luna scapătă spre mare,
dar deodată-un fulger cade, flăcări tot văzduhul pare.
Și-mbrăcat în foc de soare un arhanghel se coboară
zbor pecețile-ntr-o parte, piatra-n altă parte zboară –
ca trăsniți cad păzitorii tremurând pierduți de frică:
– cu Isus Biruitorul viața nouă se ridică!

E mormântul gol, căci Domnul înviat-a cu mărire
ne-a schimbat întunecimea pe vecie-n strălucire.
A-nviat Mântuitorul pus alăturea cu furii
s-a-mplinit, în clipa asta, taina scriselor Scripturii.
Fost-a judecat de lume, Cruce grea I-au dat să poarte,
cuie I-au bătut în palme, omorâtu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceți în cale,
Însă n-au putut s-oprească slava învierii Sale.

Câți nu s-au luptat de-atuncea să-L îngroape sub vreo glie
și pecețile să-I pună iar deasupra, pe vecie?
Dar călăii plini de fală au rămas cu toți de-ocară:
de sub lespezi Răstignitul a-nviat ieșind afară.
Au fost mulți și fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,
dar închis să-L țină nimeni n-o să poată niciodată,
că nu-i om și nici putere să-L îngroape pe vecie…
El, Isus Biruitorul, biruie în veci și-nvie.

(Traian Dorz)

Pelerinaj Italia (4): LORETO – in sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului

loreto250706

Loreto este unul din locurile dragi – m-as reintoarce oricand, cu aceeasi bucurie. Cand am intrat pentru prima oara in sanctuarul Maicii Domnului de aici (au trecut de atunci doar doi ani), am experimentat o senzatie ciudata, ca si cum ceva ma tinea in loc, intre peretii aceia; a fost nevoie chiar de un efort constient ca sa pot iesi si nu m-am mai oprit decat afara din bazilica, pe scari, uitandu-ma in jurul meu cu neincredere la forfota celor care aranjau stative si instrumente pentru concertul simfonic in aer liber ce urma sa inceapa in acea seara. Mi-am spus, coborand spre parcare, ca trebuie neaparat sa revin in locul acesta si poate chiar pentru o perioada mai lunga de timp.

Continue reading