Pelerinaj, rugaciune si un sanctuar aparte

Facebook-ul mi-a “adus aminte” astazi ca acum doi ani, pe 6 octombrie, eram la sanctuarul marian de la Máriapócs (Ungaria). De fapt, am fost acolo si anul trecut, tot pe la inceputul toamnei. Si, chiar daca acelasi Facebook mi-a mai amintit, cu alte ocazii, de multe alte locuri si sanctuare vizitate, Máriapócs are pentru mine o semnificatie deosebita.

Ca orice pelerin, m-am rugat la toate locurile sfinte in care am ajuns. La unele chiar cu mai multa ravna decat la altele, pentru ca, vrei nu vrei, mintea nu se lasa pana nu ordoneaza totul pe categorii, in functie de importanta. Ca mintea, in general, greseste, e un lucru binecunoscut. Desi de obicei ma straduiesc sa nu cad in capcanele ei, aici tindeam sa-i accept categorisirea pentru ca, atunci cand in drumul tau ai o Czestochowa, o Roma, o Padova… Loreto, Assisi si alte asemenea… micul (prin comparatie) si izolatul sanctuar de la Máriapócs pare ca isi pierde din stralucire.

Máriapócs (2015)

Nimic mai fals insa. Recunosc ca experienta mea ca pelerin este inca foarte, foarte limitata. Pelerinajul din 2015 a fost, daca va amintiti, chiar primul pentru mine. Ca nivel spiritual, cel de anul trecut a fost superior, cu toate ca nu a fost la fel de asteptat si pregatit. Povestea sanctuarului de la Máriapócs le cuprinde insa pe amandoua, intr-o experienta unica, careia am inca impresia ca nu i-am deslusit toate semnificatiile.

Máriapócs (2016)

Am facut doua rugaciuni distincte, in cei doi ani, in biserica din Máriapócs. Lucruri concrete – clar si la obiect. Genul acela de rugaciuni in care efectiv ceri ajutor, pentru ca nu poti intrezari o rezolvare care sa stea, catusi de putin macar, in puterea ta. De obicei nu fac astfel de rugaciuni si ma bucura acest fapt, pentru ca asta inseamna ca nu ma gasesc prea des in vreo situatie in care sa fiu lipsita de optiuni. Aici insa circumstantele au facut sa fie nevoie. Iar daca prima data am pus pe seama coincidentei rezolvarea atat de rapida, a doua oara lucrurile au fost de o complexitate care excludea categoric orice urma de coincidenta. A fost, cumva, un raspuns parca matematic dat problemei mele: am primit exact ce am cerut, cat am cerut, in ce fel si in ce moment am cerut. Daca m-ar fi intrebat cineva inainte, as fi sustinut cu siguranta ca un asemenea lucru nu este posibil. Chiar si acum, dupa un an de zile, pot retrai cu aceeasi intensitate sentimentul de uimire si recunostinta pe care l-am incercat la intoarcerea din pelerinajul meu.

Máriapócs (2016): Altarul lateral cu icoana Sf. Fecioare

Máriapócs (2016)

Am speranta ca ma voi putea intoarce cat de curand la Máriapócs. Nici nu mi-a trecut prin gand, atunci cand am fost acolo, ca sanctuarul acesta va reinvia, atat de bine, memoria unor lectii de viata atat de importante, din care ar trebui sa ne amintim intotdeauna cateva lucruri esentiale. Ca rugaciunile ne sunt ascultate, mai ascultate decat credem, atunci cand le facem cu inima si nu cu mintea. Ca sanctuarele sunt, toate, locuri incarcate spiritual, intre care doar noi, oamenii, facem diferente. Ca nu avem pe nimeni mai apropiat si cu o putere mai mare de a ne ajuta decat Maria. Si, in sfarsit, ca pe Dumnezeu nu il intalnim acolo unde vrem, unde alegem sau unde credem noi, ci acolo unde vrea el. Poate chiar in biserica noastra parohiala, pana la care nu trebuie sa facem decat cativa pasi.

Advertisements

Pelerinaj Italia (4): LORETO – in sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului

loreto250706

Loreto este unul din locurile dragi – m-as reintoarce oricand, cu aceeasi bucurie. Cand am intrat pentru prima oara in sanctuarul Maicii Domnului de aici (au trecut de atunci doar doi ani), am experimentat o senzatie ciudata, ca si cum ceva ma tinea in loc, intre peretii aceia; a fost nevoie chiar de un efort constient ca sa pot iesi si nu m-am mai oprit decat afara din bazilica, pe scari, uitandu-ma in jurul meu cu neincredere la forfota celor care aranjau stative si instrumente pentru concertul simfonic in aer liber ce urma sa inceapa in acea seara. Mi-am spus, coborand spre parcare, ca trebuie neaparat sa revin in locul acesta si poate chiar pentru o perioada mai lunga de timp.

Continue reading

Pelerinaj Italia (3): PADOVA – acasa la “Il Santo” sau momentul in care mintea a incetat sa mai vorbeasca

PADOVA – Sant’Antonio, prega per noi!

img_2646

Acum doi ani, cand am fost ultima data in Italia, mi-am dorit foarte mult sa ajung si la Padova. Imprejurarile au fost insa de asa natura incat aceasta deplasare nu a fost posibila, iar eu m-am intors acasa, la vremea respectiva, cu regretul ca nu am facut tot ce se putea. Era adevarat, lasasem comoditatea sa triumfe si taiasem mult prea usor Padova de pe lista. Iata-ma insa, la scurt timp, punand piciorul in orasul Sfantului (unde, am inteles, nimeni nu-i prea pomeneste numele… unul singur poate fi “il Santo”) cu o nerabdare care cu siguranta nu mi s-a citit pe chip, dar care isi facea nestingherita de lucru in forul interior, daramand pe acolo fel si fel de rezistente si bariere si pregatind terenul pentru, in sfarsit, ceva. Caci, asa cum am amintit anterior, la Padova am incetat sa mai fiu calator si am devenit, cu adevarat, pelerin.

Continue reading

Pelerinaj Italia (2): UDINE – prima noastra oprire pe pamant italian

Daca ar fi sa caracterizez in cateva cuvinte anul 2016, cred ca cel mai bine i s-ar potrivi sintagma “Anul in care nu prea am stat pe-acasa” 🙂  Dupa un concediu plin in iunie-iulie si o binemeritata evadare de odihna pe la jumatatea lui august, nu ma gandeam ca toamna ma va gasi calatorind din nou. La drept vorbind, nici n-a fost o calatorie propriu-zisa, pentru ca pelerinajul e… altceva. Nu vizitarea locurilor semnificative din punct de vedere religios il face deosebit (asta se poate face destul de bine si de eficient si pe cont propriu!) ci sentimentul de comuniune cu membrii unui grup care au, toti, aceleasi intentii, aceeasi deschidere, aceeasi incredere, aceleasi sperante. Da, categoric imi place pelerinajul, imi place ideea unui drum in care ai ocazia sa-ti amintesti in permanenta de tine insuti, imi plac rugaciunea comuna si liturghia zilnica, imi plac pana si momentele de destindere care nu aluneca niciodata in derizoriu sau ridicol. Pelerinajul din aceasta toamna, desi nu mi-a oferit multe noutati la nivel de obiective incluse in program, a avut in schimb marele merit de a fi prilej de reflectie si interiorizare, stari ce m-au cam ocolit de pe la inceputul verii si a caror lipsa incepea sa se “vada”. M-am intors cu restante mari de somn, ca de obicei, dar echilibrata spiritual-energetic cum n-am mai fost de mult timp (un rol esential cu siguranta l-a avut aici si postul pe care l-am tinut in toata aceasta perioada) asa ca, daca progresia continua, la anul ma pot astepta la o experienta cu totul aparte.

Primul popas – UDINE: Congregazione delle Suore della Provvidenza

carita

Continue reading

Pelerinaj Italia (1): Pilgrimage to the place of the wise

Nu stiu chiar cat de adevarata e zicala potrivit careia cele mai bune lucruri se intampla pe neasteptate, dar de data aceasta trebuie sa-i acord un oarecare credit. Pentru ca plecarea mea pe traseul pe care il voi relata in continuare a aparut pe neasteptate si, pe deasupra, a trebuit sa-mi pun serios memoria la treaba pentru a gasi un moment mai prost in care s-ar fi putut intampla. Nu l-am gasit 🙂 dar, retrospectiv privind acum, nu pot decat sa-mi reamintesc una dintre marile lectii ale vietii, pe care de obicei ne straduim din toate puterile sa o ignoram: Let… it… flow…

Asa ca am lasat lucrurile sa curga… E adevarat, dintr-o obligatie, amestecata cu ceva compasiune si cu chiar ceva mai multa recunostinta (se stie cine, ce si cum 🙂 ) dar si cu entuziasmul celei care, daca ar putea, si-ar face viata o calatorie perpetua. Roma, Padova, Loreto, Assisi (ah, Assisi!), Cascia, Cortona, Vicenza, Aquileia, Bad Deutsch Altenburg si Budapesta… locuri care merita vazute si revazute si in care istoria se amesteca cu prezentul intr-un melanj care nu te poate lasa neschimbat. Credeti-ma pe cuvant, sau mai bine faceti-va bagajele si verificati singuri! 😀

Continue reading