Pelerinaj, rugaciune si un sanctuar aparte

Facebook-ul mi-a “adus aminte” astazi ca acum doi ani, pe 6 octombrie, eram la sanctuarul marian de la Máriapócs (Ungaria). De fapt, am fost acolo si anul trecut, tot pe la inceputul toamnei. Si, chiar daca acelasi Facebook mi-a mai amintit, cu alte ocazii, de multe alte locuri si sanctuare vizitate, Máriapócs are pentru mine o semnificatie deosebita.

Ca orice pelerin, m-am rugat la toate locurile sfinte in care am ajuns. La unele chiar cu mai multa ravna decat la altele, pentru ca, vrei nu vrei, mintea nu se lasa pana nu ordoneaza totul pe categorii, in functie de importanta. Ca mintea, in general, greseste, e un lucru binecunoscut. Desi de obicei ma straduiesc sa nu cad in capcanele ei, aici tindeam sa-i accept categorisirea pentru ca, atunci cand in drumul tau ai o Czestochowa, o Roma, o Padova… Loreto, Assisi si alte asemenea… micul (prin comparatie) si izolatul sanctuar de la Máriapócs pare ca isi pierde din stralucire.

Máriapócs (2015)

Nimic mai fals insa. Recunosc ca experienta mea ca pelerin este inca foarte, foarte limitata. Pelerinajul din 2015 a fost, daca va amintiti, chiar primul pentru mine. Ca nivel spiritual, cel de anul trecut a fost superior, cu toate ca nu a fost la fel de asteptat si pregatit. Povestea sanctuarului de la Máriapócs le cuprinde insa pe amandoua, intr-o experienta unica, careia am inca impresia ca nu i-am deslusit toate semnificatiile.

Máriapócs (2016)

Am facut doua rugaciuni distincte, in cei doi ani, in biserica din Máriapócs. Lucruri concrete – clar si la obiect. Genul acela de rugaciuni in care efectiv ceri ajutor, pentru ca nu poti intrezari o rezolvare care sa stea, catusi de putin macar, in puterea ta. De obicei nu fac astfel de rugaciuni si ma bucura acest fapt, pentru ca asta inseamna ca nu ma gasesc prea des in vreo situatie in care sa fiu lipsita de optiuni. Aici insa circumstantele au facut sa fie nevoie. Iar daca prima data am pus pe seama coincidentei rezolvarea atat de rapida, a doua oara lucrurile au fost de o complexitate care excludea categoric orice urma de coincidenta. A fost, cumva, un raspuns parca matematic dat problemei mele: am primit exact ce am cerut, cat am cerut, in ce fel si in ce moment am cerut. Daca m-ar fi intrebat cineva inainte, as fi sustinut cu siguranta ca un asemenea lucru nu este posibil. Chiar si acum, dupa un an de zile, pot retrai cu aceeasi intensitate sentimentul de uimire si recunostinta pe care l-am incercat la intoarcerea din pelerinajul meu.

Máriapócs (2016): Altarul lateral cu icoana Sf. Fecioare

Máriapócs (2016)

Am speranta ca ma voi putea intoarce cat de curand la Máriapócs. Nici nu mi-a trecut prin gand, atunci cand am fost acolo, ca sanctuarul acesta va reinvia, atat de bine, memoria unor lectii de viata atat de importante, din care ar trebui sa ne amintim intotdeauna cateva lucruri esentiale. Ca rugaciunile ne sunt ascultate, mai ascultate decat credem, atunci cand le facem cu inima si nu cu mintea. Ca sanctuarele sunt, toate, locuri incarcate spiritual, intre care doar noi, oamenii, facem diferente. Ca nu avem pe nimeni mai apropiat si cu o putere mai mare de a ne ajuta decat Maria. Si, in sfarsit, ca pe Dumnezeu nu il intalnim acolo unde vrem, unde alegem sau unde credem noi, ci acolo unde vrea el. Poate chiar in biserica noastra parohiala, pana la care nu trebuie sa facem decat cativa pasi.

Advertisements