Pelerinaj, rugaciune si un sanctuar aparte

Facebook-ul mi-a “adus aminte” astazi ca acum doi ani, pe 6 octombrie, eram la sanctuarul marian de la Máriapócs (Ungaria). De fapt, am fost acolo si anul trecut, tot pe la inceputul toamnei. Si, chiar daca acelasi Facebook mi-a mai amintit, cu alte ocazii, de multe alte locuri si sanctuare vizitate, Máriapócs are pentru mine o semnificatie deosebita.

Ca orice pelerin, m-am rugat la toate locurile sfinte in care am ajuns. La unele chiar cu mai multa ravna decat la altele, pentru ca, vrei nu vrei, mintea nu se lasa pana nu ordoneaza totul pe categorii, in functie de importanta. Ca mintea, in general, greseste, e un lucru binecunoscut. Desi de obicei ma straduiesc sa nu cad in capcanele ei, aici tindeam sa-i accept categorisirea pentru ca, atunci cand in drumul tau ai o Czestochowa, o Roma, o Padova… Loreto, Assisi si alte asemenea… micul (prin comparatie) si izolatul sanctuar de la Máriapócs pare ca isi pierde din stralucire.

Máriapócs (2015)

Nimic mai fals insa. Recunosc ca experienta mea ca pelerin este inca foarte, foarte limitata. Pelerinajul din 2015 a fost, daca va amintiti, chiar primul pentru mine. Ca nivel spiritual, cel de anul trecut a fost superior, cu toate ca nu a fost la fel de asteptat si pregatit. Povestea sanctuarului de la Máriapócs le cuprinde insa pe amandoua, intr-o experienta unica, careia am inca impresia ca nu i-am deslusit toate semnificatiile.

Máriapócs (2016)

Am facut doua rugaciuni distincte, in cei doi ani, in biserica din Máriapócs. Lucruri concrete – clar si la obiect. Genul acela de rugaciuni in care efectiv ceri ajutor, pentru ca nu poti intrezari o rezolvare care sa stea, catusi de putin macar, in puterea ta. De obicei nu fac astfel de rugaciuni si ma bucura acest fapt, pentru ca asta inseamna ca nu ma gasesc prea des in vreo situatie in care sa fiu lipsita de optiuni. Aici insa circumstantele au facut sa fie nevoie. Iar daca prima data am pus pe seama coincidentei rezolvarea atat de rapida, a doua oara lucrurile au fost de o complexitate care excludea categoric orice urma de coincidenta. A fost, cumva, un raspuns parca matematic dat problemei mele: am primit exact ce am cerut, cat am cerut, in ce fel si in ce moment am cerut. Daca m-ar fi intrebat cineva inainte, as fi sustinut cu siguranta ca un asemenea lucru nu este posibil. Chiar si acum, dupa un an de zile, pot retrai cu aceeasi intensitate sentimentul de uimire si recunostinta pe care l-am incercat la intoarcerea din pelerinajul meu.

Máriapócs (2016): Altarul lateral cu icoana Sf. Fecioare

Máriapócs (2016)

Am speranta ca ma voi putea intoarce cat de curand la Máriapócs. Nici nu mi-a trecut prin gand, atunci cand am fost acolo, ca sanctuarul acesta va reinvia, atat de bine, memoria unor lectii de viata atat de importante, din care ar trebui sa ne amintim intotdeauna cateva lucruri esentiale. Ca rugaciunile ne sunt ascultate, mai ascultate decat credem, atunci cand le facem cu inima si nu cu mintea. Ca sanctuarele sunt, toate, locuri incarcate spiritual, intre care doar noi, oamenii, facem diferente. Ca nu avem pe nimeni mai apropiat si cu o putere mai mare de a ne ajuta decat Maria. Si, in sfarsit, ca pe Dumnezeu nu il intalnim acolo unde vrem, unde alegem sau unde credem noi, ci acolo unde vrea el. Poate chiar in biserica noastra parohiala, pana la care nu trebuie sa facem decat cativa pasi.

Advertisements

Lazar de la poarta mea – o reflectie la sfarsitul Anului Milostivirii

Ai primit cele bune în timpul vieţii, după cum Lazăr, cele rele! Acum el este aici mângâiat, tu însă suferi.

Pentru ca astazi a fost duminica in care Evanghelia ne-a prezentat parabola bogatului si a lui Lazar cel sarac, nu pot sa ma abtin sa nu redau mai jos un comentariu care se refera la aceasta parabola si care, dintre toate cele pe care le-am auzit facute asupra acestui fragment evanghelic, mi se pare de departe cel mai… hai sa nu-i spun inspaimantator ca si perspectiva, dar cel putin cu cel mai mare potential de a produce un oarecare cutremur interior. Altfel spus, e atat de ancorat in realitate (in realitatea fiecaruia dintre noi, caci aici ne putem foarte usor substitui naratorului!) incat chiar are sanse sa-si atinga tinta. Ascultam cu totii, de-a lungul vietii, ore bune de predici… din care ramanem, din pacate, cu foarte putin. Cred ca am mai spus-o pe undeva, una din cele mai eficiente arme pe care le are Biserica in lupta pentru trezirea poporului adormit (din ce in ce mai adormit!) e cea manevrata de slujitorii sai: cuvantul! Pacat ca astazi multi dintre ei arunca sagetile fie fara forta, fie fara tinta…

Continue reading

I’m patient… the best is yet to come!

Nu ai nevoie de magie ca sa dispari. Tot ce-ti trebuie e o destinatie.

Mi-ar placea sa mi se potriveasca mai bine citatul de mai sus. Nu calatoresc eu atat de mult cat as vrea si nici peste tot pe unde as vrea, dar incerc sa fac din orice noua iesire un prilej de a-mi reaminti ca exista viata si dincolo de cotidian. Mai ales dincolo de cotidian. Nicio calatorie nu seamana cu alta si, mai important, niciun loc nu mai seamana astazi nici macar cu el insusi, dupa un numar (nu chiar mare) de ani.

Sf. Augustin spunea: “Lumea este o carte, iar cei care nu calatoresc citesc doar o singura pagina.” Imi amintesc ca am inceput sa “citesc” abia pe aproape de mijlocul anilor ’90. Aveam vreo 16-17 ani si imi trebuia acordul parintilor pentru a iesi din tara 😀 . Am pastrat multa vreme primul pasaport, plin de vize. Acum nu mai este nevoie nici de documente stufoase, nici de timpi lungi de asteptare, nici de drumuri la ambasade. Nici macar financiar nu mai este un efort atat de mare. Tot ce se cere e dorinta de a iesi din noi insine, din comoditatea noastra, pentru a ne indrepta spre locuri care au potentialul de a ne ajuta sa strangem comori exact acolo unde rugina nu le atinge si unde hotii nu le fura. Si apoi, cum bine spune un proverb ebraic, “indiferent ce se intampla, o calatorie iti ofera intotdeauna o poveste de spus”.

Povestea din aceasta vara incepe cu o tara pe care, din motive neintelese pe deplin nici macar de mine, o simt ca fiind locul (dintre cele vazute pana acum) in care mi-as dori cel mai mult sa traiesc. Nu as vrea sa calatoresc acolo, ci sa pot calatori de acolo. Daca ati avut vreodata sentimentul ca ati ajuns intr-un loc in care va simtiti mai acasa decat acasa, daca ati invatat vreodata o limba doar de dragul de a o intelege si din bucuria de a o asculta cum suna, atunci intelegeti cam ce mi se intampla mie in SUEDIA. N-am scapat de sentimentul asta nici vara asta, desi sunt lucruri care nu imi plac acolo si nu-s putine. Orice as face insa, ramane acel feeling ciudat pe care nu reusesc sa-l interpretez. Un bun prieten mi-a sugerat ca remediu o calatorie in Israel (unde el locuieste deja de ceva ani buni si de unde e sigur ca nici eu nu m-as mai intoarce usor in Europa). Nu stiu daca Tel Aviv-ul m-ar face sa uit “si de 10 Stockholm-uri”, cum spune el 🙂 pentru ca nu am ajuns inca in Israel, dar se va intampla si asta candva, cu siguranta.

A doua parte a calatoriei a capatat, fara voia mea, si o oarecare nuanta istorica: LONDRA imediat inainte de BREXIT 😀 Sa nu radeti, timing-ul asta a avut si avantaje, mai ales ca am deschis bine ochii (si la propriu si la figurat) pentru a observa cum se desfasoara la ei o campanie “electorala”. Concluzia cred ca o puteti ghici si singuri: politica e una, sfanta, universala si la fel de insidioasa, oriunde s-ar afla. Am plecat din Londra in ziua referendum-ului, asa ca reactiile post – ce-or fi facut ei acolo le-am aflat, ca tot omul, de la TV.

Atunci cand te afli in capitala Regatului (inca)Unit, ai o singura dilema: sa trag, sau sa nu trag o fuga pana la PARIS? Am mai avut dilema asta si cu ceva ani in urma, asa ca de data asta am spus un “Oui” clar. Au urmat, astfel, vreo 4 zile (pline) in capitala Frantei, care mi-a furnizat cea mai mare surpriza din abia incheiata vacanta. Si nu, nu e legata de EURO, desi numai eu pot avea ghinionul de a nimeri intr-un oras mare in timpul manifestarilor sportive de anvergura. Va amintiti doar cine era in Londra acum 4 ani, in timpul Jocurilor Olimpice, nu? 😀

Si, in incheierea acestei introduceri, un citat din Marcel Proust care mie mi se pare absolut extraordinar: “Le véritable voyage de découverte ne consiste pas à chercher de nouveaux paysages, mais à avoir de nouveaux yeux.” Asa sa fie!

Cunoaste-te pe tine insuti…

Motto: Ia aminte la aceste cuvinte, tu, cel care vrei sa cercetezi profunzimile naturii: daca nu gasesti in interiorul tau ceea ce cauti, nu vei gasi nici in afara. In tine este ascunsa comoara comorilor. Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste Universul si Zeii!

(inscriptie de pe frontispiciul Templului lui Apollo din Delphi, 2500 B.C.)

Cateodata trecem foarte usor pe langa comori de intelepciune, pe care nu le luam in considerare doar pentru faptul ca nu fac parte din cultura noastra, din obiceiurile noastre, din arealul nostru de cunoastere si spiritualitate. Asta insa nu le face nici pe ele mai putin adevarate, si din pacate nici pe noi mai intelepti.
Continue reading