Pelerinaj Italia (4): LORETO – in sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului

loreto250706

Loreto este unul din locurile dragi – m-as reintoarce oricand, cu aceeasi bucurie. Cand am intrat pentru prima oara in sanctuarul Maicii Domnului de aici (au trecut de atunci doar doi ani), am experimentat o senzatie ciudata, ca si cum ceva ma tinea in loc, intre peretii aceia; a fost nevoie chiar de un efort constient ca sa pot iesi si nu m-am mai oprit decat afara din bazilica, pe scari, uitandu-ma in jurul meu cu neincredere la forfota celor care aranjau stative si instrumente pentru concertul simfonic in aer liber ce urma sa inceapa in acea seara. Mi-am spus, coborand spre parcare, ca trebuie neaparat sa revin in locul acesta si poate chiar pentru o perioada mai lunga de timp.

Continue reading

Pelerinaj Italia (3): PADOVA – acasa la “Il Santo” sau momentul in care mintea a incetat sa mai vorbeasca

PADOVA – Sant’Antonio, prega per noi!

img_2646

Acum doi ani, cand am fost ultima data in Italia, mi-am dorit foarte mult sa ajung si la Padova. Imprejurarile au fost insa de asa natura incat aceasta deplasare nu a fost posibila, iar eu m-am intors acasa, la vremea respectiva, cu regretul ca nu am facut tot ce se putea. Era adevarat, lasasem comoditatea sa triumfe si taiasem mult prea usor Padova de pe lista. Iata-ma insa, la scurt timp, punand piciorul in orasul Sfantului (unde, am inteles, nimeni nu-i prea pomeneste numele… unul singur poate fi “il Santo”) cu o nerabdare care cu siguranta nu mi s-a citit pe chip, dar care isi facea nestingherita de lucru in forul interior, daramand pe acolo fel si fel de rezistente si bariere si pregatind terenul pentru, in sfarsit, ceva. Caci, asa cum am amintit anterior, la Padova am incetat sa mai fiu calator si am devenit, cu adevarat, pelerin.

Continue reading

Lazar de la poarta mea – o reflectie la sfarsitul Anului Milostivirii

Ai primit cele bune în timpul vieţii, după cum Lazăr, cele rele! Acum el este aici mângâiat, tu însă suferi.

Pentru ca astazi a fost duminica in care Evanghelia ne-a prezentat parabola bogatului si a lui Lazar cel sarac, nu pot sa ma abtin sa nu redau mai jos un comentariu care se refera la aceasta parabola si care, dintre toate cele pe care le-am auzit facute asupra acestui fragment evanghelic, mi se pare de departe cel mai… hai sa nu-i spun inspaimantator ca si perspectiva, dar cel putin cu cel mai mare potential de a produce un oarecare cutremur interior. Altfel spus, e atat de ancorat in realitate (in realitatea fiecaruia dintre noi, caci aici ne putem foarte usor substitui naratorului!) incat chiar are sanse sa-si atinga tinta. Ascultam cu totii, de-a lungul vietii, ore bune de predici… din care ramanem, din pacate, cu foarte putin. Cred ca am mai spus-o pe undeva, una din cele mai eficiente arme pe care le are Biserica in lupta pentru trezirea poporului adormit (din ce in ce mai adormit!) e cea manevrata de slujitorii sai: cuvantul! Pacat ca astazi multi dintre ei arunca sagetile fie fara forta, fie fara tinta…

Continue reading

Pelerinaj Italia (2): UDINE – prima noastra oprire pe pamant italian

Daca ar fi sa caracterizez in cateva cuvinte anul 2016, cred ca cel mai bine i s-ar potrivi sintagma “Anul in care nu prea am stat pe-acasa” 🙂  Dupa un concediu plin in iunie-iulie si o binemeritata evadare de odihna pe la jumatatea lui august, nu ma gandeam ca toamna ma va gasi calatorind din nou. La drept vorbind, nici n-a fost o calatorie propriu-zisa, pentru ca pelerinajul e… altceva. Nu vizitarea locurilor semnificative din punct de vedere religios il face deosebit (asta se poate face destul de bine si de eficient si pe cont propriu!) ci sentimentul de comuniune cu membrii unui grup care au, toti, aceleasi intentii, aceeasi deschidere, aceeasi incredere, aceleasi sperante. Da, categoric imi place pelerinajul, imi place ideea unui drum in care ai ocazia sa-ti amintesti in permanenta de tine insuti, imi plac rugaciunea comuna si liturghia zilnica, imi plac pana si momentele de destindere care nu aluneca niciodata in derizoriu sau ridicol. Pelerinajul din aceasta toamna, desi nu mi-a oferit multe noutati la nivel de obiective incluse in program, a avut in schimb marele merit de a fi prilej de reflectie si interiorizare, stari ce m-au cam ocolit de pe la inceputul verii si a caror lipsa incepea sa se “vada”. M-am intors cu restante mari de somn, ca de obicei, dar echilibrata spiritual-energetic cum n-am mai fost de mult timp (un rol esential cu siguranta l-a avut aici si postul pe care l-am tinut in toata aceasta perioada) asa ca, daca progresia continua, la anul ma pot astepta la o experienta cu totul aparte.

Primul popas – UDINE: Congregazione delle Suore della Provvidenza

carita

Continue reading

Pelerinaj Italia (1): Pilgrimage to the place of the wise

Nu stiu chiar cat de adevarata e zicala potrivit careia cele mai bune lucruri se intampla pe neasteptate, dar de data aceasta trebuie sa-i acord un oarecare credit. Pentru ca plecarea mea pe traseul pe care il voi relata in continuare a aparut pe neasteptate si, pe deasupra, a trebuit sa-mi pun serios memoria la treaba pentru a gasi un moment mai prost in care s-ar fi putut intampla. Nu l-am gasit 🙂 dar, retrospectiv privind acum, nu pot decat sa-mi reamintesc una dintre marile lectii ale vietii, pe care de obicei ne straduim din toate puterile sa o ignoram: Let… it… flow…

Asa ca am lasat lucrurile sa curga… E adevarat, dintr-o obligatie, amestecata cu ceva compasiune si cu chiar ceva mai multa recunostinta (se stie cine, ce si cum 🙂 ) dar si cu entuziasmul celei care, daca ar putea, si-ar face viata o calatorie perpetua. Roma, Padova, Loreto, Assisi (ah, Assisi!), Cascia, Cortona, Vicenza, Aquileia, Bad Deutsch Altenburg si Budapesta… locuri care merita vazute si revazute si in care istoria se amesteca cu prezentul intr-un melanj care nu te poate lasa neschimbat. Credeti-ma pe cuvant, sau mai bine faceti-va bagajele si verificati singuri! 😀

Continue reading