Pelerinaj Italia (3): PADOVA – acasa la “Il Santo” sau momentul in care mintea a incetat sa mai vorbeasca

PADOVA – Sant’Antonio, prega per noi!

img_2646

Acum doi ani, cand am fost ultima data in Italia, mi-am dorit foarte mult sa ajung si la Padova. Imprejurarile au fost insa de asa natura incat aceasta deplasare nu a fost posibila, iar eu m-am intors acasa, la vremea respectiva, cu regretul ca nu am facut tot ce se putea. Era adevarat, lasasem comoditatea sa triumfe si taiasem mult prea usor Padova de pe lista. Iata-ma insa, la scurt timp, punand piciorul in orasul Sfantului (unde, am inteles, nimeni nu-i prea pomeneste numele… unul singur poate fi “il Santo”) cu o nerabdare care cu siguranta nu mi s-a citit pe chip, dar care isi facea nestingherita de lucru in forul interior, daramand pe acolo fel si fel de rezistente si bariere si pregatind terenul pentru, in sfarsit, ceva. Caci, asa cum am amintit anterior, la Padova am incetat sa mai fiu calator si am devenit, cu adevarat, pelerin.

Basilica Abbaziale di Santa Giustina

Inainte de vizita la sanctuarul Sf. Anton, ne-am oprit pentru cateva momente la Bazilica Sf. Iustina. Constructie impresionanta prin marime, caracterizata la exterior de o sobrietate extrema, Bazilica Sf. Iustina adaposteste atat mormantul sfintei, cat si relicvele Sf. Apostol si evanghelist Luca (trupul sau, capul fiind, dupa cum se stie, intr-o catedrala din Praga) si cele ale Sf. Apostol si evanghelist Matei.

Basilica di Santa Giustina - exterior

Basilica di Santa Giustina – exterior

Interiorul bazilicii impresioneaza, de asemenea. Nota de sobrietate se pastreaza, desi oarecum “indulcita” de elementele ornamentale (primul lucru care mi-a atras atentia a fost pavimentul, care se pare ca e realizat dintr-un fel de combinatie de marmura mai rar intalnita, daca am inteles eu bine).

img_2596

img_2597

img_2599

In interior biserica nu mai pare chiar atat de severa si am admirat detaliile de sculptura in lemn evidente mai ales in cadrul altarului principal, inconjurat de un cor monumental. In combinatie cu pavimentul in trei culori, e chiar o priveliste de admirat (pacat ca fotografiile nu reusesc sa surprinda indeajuns de fidel):

img_2602

img_2604

Tot aici, in altarul principal, se gaseste una dintre cele mai complexe lucrari ale artistului italian Paolo Veronese, reprezentand Martiriul Sfintei Iustina (1572).

Martiriul Sf. Iustina (Paolo Veronese, 1572)

Martiriul Sf. Iustina (Paolo Veronese, 1572)

Si cele trei morminte adapostite de mareata bazilica:

Mormantul Sf. Iustina

Mormantul Sf. Iustina

Mormantul Sf. Apostol Luca

Mormantul Sf. Apostol Luca

img_2600

img_2606

Relicve ale Sf. Apostol Matei (mormantul sau se gaseste tot in Italia, dar la Salerno, unde este de fapt si cel mai mare sanctuar inchinat memoriei sale)

 

Basilica di Sant’Antonio di Padova

(sursa imaginii)

Inainte de a ajunge la sanctuarul Sfantului de la Padova mi-am pus imaginatia la lucru si mi-am conturat in minte o idee despre cum ar trebui sa arate locul cu pricina. Se stie ca noi, oamenii, avem nefericita si paguboasa tendinta de a investi mult timp si nebanuit de multa energie psihica in astfel de reverii, in vise din acestea cu ochii deschisi, care nu fac altceva decat sa ne indeparteze foarte mult de momentul prezent, pe care ar trebui sa-l traim cu toata fiinta noastra. Cam aceasta era starea in care am ajuns eu la Padova in acea dimineata innorata de septembrie: inchipuirea o luase cu mult inaintea pasilor si marturisesc ca ardeam de nerabdare sa terminam cu vizita la Bazilica Sf. Iustina pentru a merge mai degraba sa admiram the real thing.

Evident, nu a durat mult si ne-am aflat cu totii in fata Bazilicii Sf. Anton, care trona maiestuoasa sub cerul albastru de pe care norii incepeau sa se risipeasca. La prima vedere am avut o puternica senzatie de deja vu – era si firesc, arhitectura, culorile, impresia generala nu constituia chiar o noutate pentru cel pe care pasii il mai purtasera prin preajma marilor catedrale italiene. Am avut impresia de familiaritate si de caldura, ba chiar mai mult, m-a cuprins o stare de bine instantanee si un soi de bucurie ciudata si neasteptata, ca si cum, dupa indelungate cautari, nimerisem in sfarsit la locul potrivit.

img_2607

img_2608

Senzatia de familiaritate se opreste insa aici. Nicicand, in imaginatia mea, acest sanctuar nu a aratat asa cum este el de fapt in realitate. Caldura si intimitatea la care visasem eu cu ochii larg deschisi au fost spulberate instantaneu la intrarea in imensul edificiu imbracat in marmura sa somptuoasa si rece. Bazilica Sf. Anton este cel mai important monument religios din Padova si una dintre cele mai mari capodopere ale artei universale. Recunoscut de catre Vatican ca si sanctuar international, este unul dintre cele mai renumite si populare lacasuri de cult ale crestinatatii si loc de pelerinaj neintrerupt pentru milioane si milioane de oameni.

img_2614

Este greu sa ne gandim la un sfant mai iubit si mai venerat decat Sf. Anton, pe intreg cuprinsul pamantului. Este, in schimb, foarte usor sa ne explicam afluenta deosebita a pelerinilor in aceste locuri binecuvantate, pentru ca Il Santo le-a imprimat o personalitate unica, dincolo de orice reper de spatiu si timp. Arhitectura bazilicii imbina stilul roman cu cel gotic, intr-o structura masiva si impresionanta. Daca exteriorul este pitoresc, interiorul este, in schimb, caracterizat de o grandoare austera.

img_2617

Altarul principal este inconjurat de o serie de sculpturi apartinand lui Donatello, realizate incepand cu anul 1448, care reprezinta cele mai importante si mai faimoase opere de arta din intreaga bazilica. Intregul ansamblu este dominat de crucifixul din centrul altarului, in care frumusetea divina a lui Cristos se umanizeaza prin acceptarea cu seninatate a suferintei si a mortii. Nimic nu e intamplator aici – sfintii care inconjoara altarul, simbolurile evanghelistilor, ingerii care canta – toate ne duc cu gandul la miracolul triumfului vietii asupra mortii, tangibil si realizabil prin acceptare si credinta.

Punctul central al sanctuarului si locul predilect de pelerinaj pentru miile de oameni care se aduna aici zi de zi este, bineinteles, mormantul Sf. Anton. Arhitectul capelei care adaposteste “La Tomba del Santo” este prezumat a fi Tullio Lombardo, iar cel care a proiectat si realizat mormantul propriu-zis (sub forma de altar) este Tiziano Aspetti, in 1594. Ca stil, intreaga capela sta sub semnul memorabilei si indimenticabilei perioade a Renasterii italiene, aici lucrand cei mai buni sculptori ai epocii. De-a lungul peretilor sunt dispuse noua basoreliefuri de marmura, ilustrand scene si minuni din viata sf. Anton.

Mormantul Sf. Anton

Mormantul Sf. Anton

img_2616

img_2618

O alta capela de maxim interes este cea numita “a Relicvelor” sau “a Comorilor”, construita in stil baroc, asadar cu numeroase detalii ornamentale, peste care troneaza, deasupra nisei centrale, statuia sfantului Anton in slava. Aici sunt expuse relicve (ale sf. Anton si ale altor sfinti), potire, ex-voto-uri, etc. Limba neputrezita a sfantului, precum si aparatul sau vocal, sunt expuse intr-un relicviar din partea centrala, dar in capela se mai gasesc si sicriul initial al sfantului, precum si panza care i-a acoperit trupul dupa moarte. In Capela Relicvelor am primit ajutorul unui frate, care ne-a explicat si aratat principalele puncte de interes, precum si istoria obtinerii si pastrarii fiecareia dintre relicve. Interesanta si foarte utila prezentarea! Fotografii nu am facut – nu imi amintesc daca era interzis sau daca pur si simplu am uitat, absorbita fiind de importanta si sacralitatea locului in care ma aflam.

Capella delle Reliquie

Capella delle Reliquie (sursa imaginii)

Cateva imagini cu gradina interioara a sanctuarului:

img_2610

img_2611

si capela in care a fost celebrata Sf. Liturghie, pentru grupul nostru de pelerini:

img_2612

E greu de relatat, din perspectiva personala, experienta pe care am trait-o in sanctuarul din Padova. Greu nu atat din dificultatea de a gasi cuvintele potrivite pentru a exprima bogatia experientei in sine, cat mai ales din punctul de vedere al sintezei atator stari care au dat buzna toate odata, lasandu-ma pe mine sa le impac una cu alta si sa le aduc la un numitor comun care sa-mi permita sa spun: Evrika! Asta e! Nu, nu a fost nicio descoperire de felul acesta, nimic spectaculos in esenta, dar… in ciuda acestui fapt, sau poate mai curand datorita lui… m-am cufundat intr-o stare de liniste si interiorizare pe care nu o mai traisem de mult si cu care, din pacate, cu mici si scurte exceptii, nici nu aveam sa ma mai intalnesc in cursul pelerinajului nostru italian. La Padova am avut ceva de pret… am avut timp. Timp sa stau cu mine, timp sa stau cu sfantul in fata mormantului caruia aproape ca nu-mi mai simteam corpul de nemiscare, timp sa cobor adanc, adanc de tot in profunzimea mintii mele si sa-i ordon sa se opreasca pentru o vreme din multele si variile ei procese. Am avut timp… era tot ce imi doream, era tot ce aveam nevoie. Iar bucuria mi-a fost imensa, pentru ca, renuntand la orice altceva si stand doar acolo in biserica, am lasat ca timpul acela sa devina ceea ce este, un etern prezent, in care nu mai exista bariere, in care rugaciunea e libera sa se desprinda si sa urce acolo unde trebuie si in care mintea, in sfarsit, nu-ti mai poate fi adversar. La Padova, mintea mea a incetat total sa mai vorbeasca, asa cum corpul relaxat a incetat orice miscare. Forfota din jurul meu s-a transformat in liniste deplina si rugaciunea a curs lin, firesc si natural, fara sa aiba nevoie de cuvinte. Incepuse pelerinajul meu.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s